Primarul general declară că nu va permite instalarea de noi gherete în municipiul Chişinău
https://www.ipn.md/ro/primarul-general-declara-ca-nu-va-permite-instalarea-de-noi-gherete-in-municipiu-7966_966017.html
Primarul general al municipiului Chişinău declară că nu va permite instalarea de noi gherete. „Gheretele vor fi treptat reamplasate”, a declarat Dorin Chirtoacă luni, 13 august, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, cerând evacuarea imediată a tuturor gheretelor cărora le-a expirat termenul autorizaţiei şi a celor care au fost instalate abuziv.
Potrivit lui, autorităţile locale se vor conforma unei decizii anterioare a Consiliului municipal Chişinău (CMC), conform căreia de pe bulevardele centrale ar urma să fie scoase treptat toate gheretele la expirarea autorizaţiilor. De asemenea, gheretele vor fi scoase şi de pe străzile secundare.
„În perspectivă este vorba despre un aspect urbanistic al oraşului Chişinău care înseamnă altceva decât gherete, inclusiv magazine mici. Am discutat cu agenţii economici în acest sens şi le-am adus la cunoştinţă că până la urmă evoluţia economică îi va constrânge la schimbarea domeniului de activitate”, a spus Chirtoacă.
Chestiunea a fost abordată de vicepretorul sectorului Buicani, Alexandru Gorea, care a declarat că o mare parte din solicitările chişinăuienilor se referă la instalarea de noi gherete.
Comisarul adjunct al capitalei, Iacob Gumeniţă, a declarat că în cadrul unor raiduri recente, poliţia municipală a numărat 1266 gherete în municipiul Chişinău, 90 dintre care au fost instalate în mod abuziv în ultimul timp. Din 615 tarabe verificate, 129 aveau autorizaţiile expirate sau au apărut în preajma celor autorizate.
În iulie anul trecut, CMC a interzis amplasarea de noi gherete în centrul istoric al mun. Chişinău şi pe străzile principale din sectoarele capitalei. Excepţie fac doar chioşcurile de comercializare a presei. Tot atunci a mai fost votată o interdicţie - de a vinde ţigări şi băuturi în gheretele de presă. De asemenea, CMC s-a pronunţat pentru interzicerea amplasării gheretelor în preajma şcolilor şi grădiniţelor de copii.