logo

Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a vizitat Primăria Bucureştiului a doua zi după învestirea în funcţie


https://www.ipn.md/ro/primarul-general-al-chisinaului-dorin-chirtoaca-a-vizitat-primaria-bucurestiului-7965_965375.html

A doua zi după învestirea în funcţie, Primarul general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, a dat curs invitaţiei Primarului de Bucureşti, Adriean Videanu, de a vizita capitala României. În cadrul întrevederii cu primarul Adriean Videanu şi cu viceprimarul Răzvan Murgeanu au fost abordate probleme prioritare ale celor doua capitale: transportul, infrastructura, staţia de epurarea apelor uzate, traficul etc. A fost constatată asemănarea etapelor parcurse de Bucureşti şi Chişinău. După întrevederea avută, Dorin Chirtoacă a declarat că problemele locuitorilor celor două capitale în mare parte coincid. În acest sens el a apreciat drept încurajator ritmul în care se lucrează pentru reabilitarea infrastructurii în Bucureşti, punându-se accent pe calitate şi respectarea termenelor de executare a lucrărilor. „Capitala R. Moldova are nevoie de acelaşi start economic pe care Bucureştiul l-a înregistrat cu câţiva ani în urmă”, a spus Chirtoacă. La rândul său, Adriean Videanu i-a urat „bun venit” omologului său de la Chişinău şi a declarat că va oferi sprijinul necesar unei colaborări strânse între cele două oraşe. El a afirmat că edilii celor două capitale vor căuta să obţină cele mai bune modalităţi de colaborare. Comunicatul Primăriei Chişinău, la care face trimitere Info-Prim Neo, oferă şi anumite detalii despre întrevederea Preşedintelui României Traian Băsescu cu Pimarul general Dorin Chirtoacă. Astfel, interlocutorii au constatat că au frecventat cursurile aceluiaşi liceu din Iaşi, „Costache Negruzzi”, desigur, în perioade diferite. Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că legăturile de colaborare între cele două administraţii locale, vor continua să se dezvolte. Dorin Chirtoacă şi-a exprimat intenţia de a contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale prin întărirea legăturilor la nivelul administraţiilor locale. Între Chişinău şi Bucureşti există un acord de înfrăţire, semnat de primarii Serafim Urecheanu şi Traian Băsescu la 4 noiembrie 1999.