logo

Primarul comunei Băcioi, cercetat penal


https://www.ipn.md/ro/primarul-comunei-bacioi-cercetat-penal-7967_1035575.html

Mai mulți factori de decizie ai Primăriei Băcioi, printre care primarul comunei, sunt cercetați penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi favorizat doi agenți economici la licitațiile pentru reconstrucția grădiniței-creșă din localitate, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție, într-un caz, grupul de lucru pentru desemnarea companiilor care să se ocupe de reparația acoperișului grădiniței din Băcioi ar fi favorizat o firmă care nu întrunea mai multe cerințe ale caietului de sarcini. Primăria l-a desemnat pe agentul economic în cauză câștigător, încheind cu acesta un contract de peste 5 milioane de lei.

Într-un alt caz, la fel contrar condițiilor indicate în caietul de sarcini, grupul de lucru a desemnat câștigător un agent economic fără experiență în domeniu ca să efectueze lucrări interioare de reparație a grădiniței, semnând cu acesta un contract de peste 11 milioane de lei.

Procurorii anticorupție au efectuat vineri, 7 iulie, percheziții în birourile și domiciliile persoanelor vizate în cauză. Pe faptul dat, a fost deschis un dosar penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, infracțiune care se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare.