Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost reținut în seara zilei de 25 mai, de către procurorii anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie în dosarul parcărilor cu plată. Edilul a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore, fiind bănuit de trafic de influenţă, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat al CNA, în urma audierilor s-a constat că edilul i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze contractul cu firma EME Parkleitsysteme GmbH, fără avizul Consiliului municipal.
Totodată, contrar legislaţiei în vigoare, primarul municipiului Chişinău a avizat pozitiv certificatele de urbanism pentru proiectarea lucrărilor, în conformitate cu contractul de parteneriat public-privat dintre Primăria municipiului Chişinău şi nerezidenta EME Parkleitsysteme GmbH. La rândul său, această companie ar fi devenit câştigătoare în urma unor acţiuni concertate dintre responsabili din Primăria capitalei, agenţi economici şi omul de afaceri care gestiona din umbră EME Parkleitsysteme GmbH.
Pe parcursul anchetei au fost documentate mai multe întâlniri dintre gestionarul din umbră al companiei câştigătoare şi şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii a Primăriei - întâlniri în cadrul cărora a fost discutată schema de trucare a licitaţiei, participarea primarului general la urgentarea semnării contractului, dar şi un „bonus” pentru serviciile prestate. În cadrul audierilor efectuate pe parcursul urmăririi penale, s-a stabilit că, în urma înţelegerii prealabile dintre omul de afaceri şi şeful Direcţiei transport public, ultimul având rolul de intermediar dintre businessman şi primar, responsabilul de la Primărie este sfătuit să înregistreze o companie off-shore în Cipru, care ulterior devine asociat al EME Parkleitsysteme GmbH cu o cotă de 26 la sută.
Potrivit mărturiilor oferite în cadrul anchetei, 26 la sută din veniturile companiei era acea mulţumire pentru semnarea contractului de parteneriat public privat între compania EME Parkleitsysteme GmbH şi Primăria capitalei, dintre care 13 procente îi reveneau primarului şi alte 13 la sută şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie.
Potrivit CNA, după ce compania din Cipru devine asociat al EME Parkleitsysteme GmbH, primarul dă indicaţii pentru deschiderea ofertelor şi iniţierea licitaţiei, iar compania numită devine câştigătoare. De asemenea, la indicaţiile primarului, viceprimarul semnează contractul, iar ulterior edilul dă aviz pozitiv pentru începerea lucrărilor de proiectare. Astfel, prin acţiunile sale, primarul ar fi comis trafic de influenţă, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
CNA a reținut și alte nouă persoane. Este vorba de secretarul Consiliului municipal Chişinău, doi consilieri ai CMC şi şase reprezentanţi ai unor agenţi economici care au fost declarați figuranți ai mai multor dosare ce vizează fapte de corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.