logo

Primarul cere o viziune clară de rezolvare a problemei microbuzelor


https://www.ipn.md/ro/primarul-cere-o-viziune-clara-de-rezolvare-a-problemei-microbuzelor-7967_1000091.html

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a dispus Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie să vină cu o viziune clară de rezolvare a problemei microbuzelor, care să poată fi înaintată administratorilor de rute, transmite Info-Prim Neo. Potrivit edilului, problema nu ţine doar de majorarea taxei de călătorie, ci şi de calitatea prestării acestui serviciu. „Solicit direcţiei să faceţi o evaluare a modului prin care noi, administraţia publică locală, să venim cu propuneri şi rezolvări. Condiţiile de până în prezent sunt depăşite, trebuie alte condiţii pentru desfăşurarea acestui serviciu”, a declarat Dorin Chirtoacă. Primarul a mai spus că problemele nu se vor rezolva peste noapte. Trebuie să se pună clar sarcina în faţa administratorilor. Pe rutele urbane circulă 1860 de microbuze. Administratorii cer majorarea tarifului până la 5 lei.