logo

Primăriile vor fi obligate să asigure colectarea separată a deșeurilor


https://www.ipn.md/ro/primariile-vor-fi-obligate-sa-asigure-colectarea-separata-a-7967_1101496.html

Autoritățile administrației publice vor fi obligate să instituie un sistem de colectare separată a deșeurilor, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă. Prevederea se conține într-un proiect de lege al Ministerului Mediului, votat de Parlament în primă lectură, transmite IPN.

Documentul propune revizuirea normei privind autorizarea activității de gestionare a  deșeurilor, inclusiv prin eliberarea autorizațiilor de mediu, contra cost, precum și stabilirea pentru sistemele colective a cerințelor pentru organizarea gestiunii colective a deșeurilor de ambalaje. Adițional, în proiect sunt incluse prevederi noi ce stabilesc activitatea de comercializare și intermediere a activităților de tratare a deșeurilor în vederea asigurării trasabilității operațiunilor de gestionare a deșeurilor, astfel se intenționează prevenirea formării de stocuri de deșeuri abandonate sau gestionate neadecvat.

La fel, sunt reglementate și cerințele pentru instalațiile autorizate în colectarea, stocarea, valorificarea și eliminarea deșeurilor. Sunt stabilite responsabilitățile subiecților implicați în gestionarea deșeurilor (producătorii de deșeuri, operatorii instalației de gestionare a deșeurilor), precum și în cazul încetării activității de gestionare a deșeurilor.

Potrivit Ministerului Mediului, proiectul a fost elaborat ca urmare a necesității de a îmbunătăți cadrul normativ în domeniu, în special în contextul reglementării activităților de gestionare a deșeurilor prin autorizare, notificare, înregistrarea și implementarea responsabilității extinse a producătorului.