Primăria va retrage licenţele de activitate agenţilor economici care nu vor salubriza teritoriului adiacent
https://www.ipn.md/ro/primaria-va-retrage-licentele-de-activitate-agentilor-economici-care-nu-vor-salu-7967_958541.html
Primăria municipiului Chişinău va retrage licenţele de activitate tuturor agenţilor economici din municipiu care nu vor dispune salubrizarea teritoriului adiacent, a declarat la şedinţa operativă de luni primarul general interimar, Vasile Ursu.
Şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare, Mihai Solcan, a menţionat în cadrul şedinţei, că agenţii economici nu sunt speriaţi de amenzile care li se aplică în cazul în care nu salubrizează teritoriile adiacente. El a mai spus că prima amendă de 20 de lei şi a doua - de 100 de lei sunt foarte mici pentru a-i determina pe aceştia să se conformeze cererilor Primăriei.
Preşedintele Asociaţiei Promo-Lex, juristul Ion Manole, a declarat anterior pentru Info-Prim Neo că nu există cadru legislativ care ar impune agenţii economici să se implice în munca de salubrizare. El menţionase că menţinerea teritoriilor adiacente agenţilor economici este o responsabilitate a autorităţilor locale, care percep, în acest sens, impozite de la cetăţeni şi de la agenţi economici.
Potrivit preşedintelui Organizaţia teritorială Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova, Vladimir Garaba, serviciile municipale trebuie finanţate pentru a face faţă cerinţelor, iar primăria nu trebuie să transfere responsabilitatea pe umerii agenţilor economici, care achită impozite, dar nu dispun de tehnică, oameni, timp pentru a se ocupa de salubrizare.
În acest context, preşedintele Asociaţiei patronale a serviciilor publice, Mihai Severovan, a declarat pentru Info-Prim Neo că Primăria nu ar trebui să impună agenţii economici, dar cei care nu doresc să salubrizeze teritoriile adiacente ar trebui să fie convocaţi, pentru ca, prin dialog, să-i convingă de necesitatea de a contribui la curăţenia oraşului.