Primăria va organiza timp de zece zile dezbateri publice pe marginea planurilor de dezvoltare a capitalei
https://www.ipn.md/ro/primaria-va-organiza-timp-de-zece-zile-dezbateri-publice-pe-marginea-planurilor--7967_963092.html
Comitetul strategic şi elaboratorii proiectului Planului Urbanistic General (PUG) al capitalei vor organiza, în perioada 17 – 26 ianuarie, 4 audieri publice.
Prima dezbatere publică, referitoare la domeniile urbanism şi locuinţe, valori culturale, de artă şi istorice, va avea loc, miercuri, 17 ianuarie, în incinta preturii sectorului Centru. La dezbateri sunt invitaţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, agenţii economici şi organizaţiile neguvernamentale.
În cadrul celei de-a doua dezbatere, preconizată pentru 19 ianuarie, se va discuta pe marginea serviciilor sociale - infrastructură educaţională, de sănătate şi socială. Celelalte două audieri publice se vor referi la dezvoltarea economică, administraţie locală, precum şi la transport – insfrastructură, utilităţi publice, mediu natural.
Consultările publice pe marginea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chişinău, cu participarea primarilor din cele 18 primării suburbane, vor avea loc începând cu 6 februarie.
Lansarea procesului de consultare publică a PUG al Chişinăului şi a Planului de amenajare a teritoriului municipiului, la care au participat consilieri municipali, primari ai suburbiilor, pretori, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, a avut loc pe 10 ianuarie.
Audierile publice sunt organizate cu scopul de a stabili un consens în ceea ce priveşte viziunea, obiectivele, politicile, programele şi proiectele de dezvoltare. După finalizarea consultărilor publice, cele două documente urmează să fie discutate în comisiile de specialitate ale Consiliului Municipal Chişinău şi aprobate de către aleşii locali. Odată cu aprobarea, PUG devine documentul oficial de reglementare în domeniul de urbanism şi amenajare a teritoriului.
PUG prevede elaborarea a 120 de proiecte investiţionale. Primăria a anunţat deja câteva concursuri pentru elaborarea concepţiilor Planurilor urbanistice zonale de dezvoltare a teritoriului din municipiul Chişinău. Concursurile se desfăşoară în perioada 27 decembrie 2006 - 27 martie 2007. Planurile zonale prevăd construcţia de blocuri locative de tip modern. Loturile de pământ vor fi alocate numai după aprobarea PUG.
Planul Urbanistic General şi Planul de amenajare a teritoriului municipiului a fost elaborat de consorţiul INCP “Urbanproiect”, Business Consulting Institute şi IHS România în conformitate cu practica internaţională referitoare la managementul şi planificarea dezvoltării urbane. Procesul de elaborare a PUG a inclus crearea cadrului instituţional de elaborare a strategiei, elemente de lucru pe teren, colectare şi analize de date, studii, chestionare. Cele două documente sunt publicate pe www.habitatmoldova.org