Primăria urmează să facă publică informatia privind modul de eliberare a unui ordin de repartiţie pentru un angajat al MAI
https://www.ipn.md/ro/primaria-urmeaza-sa-faca-publica-informatia-privind-modul-de-eliberare-a-unui-or-7967_961703.html
Consilierul Fracţiunii „Alianţa Moldova Noastră”, Oleg Cernei a cerut responsabililor din cadrul Primăriei municipiului Chişinău să facă publică informaţia privind modul în care a fost eliberat ordinul de repartiţie pentru apartament unui angajat al Ministrului Afacerilor Interne. Ordinul, eliberat la 16 iulie 2006, pentru un apartament cu suprafaţa totală de 88 metri pătraţi, nu a fost înmânat persoanei vizate, dar a nimerit la ministrul Gheorghe Papuc.
Această solicitare a fost făcută în cadrul şedinţei de joi, 12 septembrie, a Consiliului municipal Chişinău (CMC) şi a vizat în special Serviciul juridic şi Direcţia locativ-comunale. Cernei a făcut referire la un reportaj difuzat recent de Pro-TV Chişinău, în care se menţiona că un angajat al MAI şi-a găsit apartamentul repartizat de Primărie cu reparaţie şi mobilier de lux. Totodată, acesta a găsit ordinul de repartiţie nu la Primărie, ci la ministrul Papuc, care l-ar fi ameninţat pentru insistenţa de a-şi recupera apartamentul. Ulterior, apartamentul vizat, care se află la parterul unui bloc cu mai multe etaje, a fost de curând ţinta unei explozii cu grenadă.
Cernei a subliniat că Primăria ar trebui să informeze consilierii municipali în detaliu despre modul în care bonul de repartiţie a nimerit la alte persoane decât cea vizată în ordin.
De asemenea, el a cerut ca CMC să fie informat cui aparţine decizia de repartizare a ordinului - primarului interimar sau Consiliului. „Consider că acest conflict este provocat din interior, iar explozia provocată în blocul cu pricina se datorează faptului că acest ordin de repartiţie a apărut ilegal la altcineva”, a mai spus Cernei.
O interpelare în acest sens a fost formulată şi de consilierul independent Ion Mămăligă.