logo

Primăria testează ascensorul pentru persoanele cu mobilitate redusă


https://www.ipn.md/ro/primaria-testeaza-ascensorul-pentru-persoanele-cu-mobilitate-redusa-7967_1069203.html

Ascensorul pentru persoanele cu mobilitate redusă din incinta Primăriei municipiului Chișinău a fost pus în funcțiune. Timp de o săptămână, acesta va fi în regim de testare, între timp Inspecția de stat pentru supraveghere tehnică urmează să elibereze actele necesare pentru exploatarea liftului, transmite IPN citând un comunicat de presă al municipalității.

Lucrările de construcție și instalare a ascensorului au durat aproape un an, iar valoarea proiectului este de 1,2 milioane de lei, surse din bugetul municipal. Instalația este de producție austriacă și are un termen de exploatare de 25 de ani.

Liftul este de dimensiuni mai mari față de unul obișnuit, iar menirea lui este facilitarea accesului oamenilor în scaun rulant, împreună cu însoțitorii lor. Accesul la ascensor este prevăzut din două părți: una din curtea Primăriei, iar cea de-a doua – dinspre Ghișeul Unic, strada Vlaicu Pârcălab.

Autoritățile municipale specifică faptul că inițiativa de a edifica un ascensor pentru persoanele cu mobilitate redusă a venit de la organizațiile neguvernamentale de profil, care au cerut acces în sediul Primăriei, la ședințele Consiliului municipal și la întrevederi cu administrația capitalei.