Primăria municipiului Chişinău va organiza Zilele Chişinăului la Târgovişte
https://www.ipn.md/ro/primaria-municipiului-chisinau-va-organiza-zilele-chisinaului-la-targoviste-7967_961754.html
Primăria municipiului Chişinău va organiza pentru prima dată, în perioada 20-22 octombrie la Târgovişte, România, manifestări culturale întitulate Zilele Chişinăului.
Primarul interimar Vasile Ursu a declarat, luni, 16 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă că pentru a apropia oraşele şi ţările, „primii ambasadori sunt cultura şi reprezentanţii sferei economice şi doar apoi – politica”. Potrivit lui, din această cauză accentul la Târgovişte va fi pus doar pe aspectul cultural-artistic şi pe cel economic al relaţiilor dintre cele două oraşe.
Programul manifestărilor va include spectacole ale Teatrului municipal de păpuşi „Guguţă” şi ale Teatrului municipal „Satiricus”, expoziţii de pictură, artizanat, foto. De asemenea, în program sunt incluse concerte ale interpreţilor de muzică uşoară din Moldova şi România, ale Orchestrei municipale de cameră „Amadeus”, spectacole de muzică uşioară, ethno-jazz şi fusion cu formaţiile municiple „Trigon” şi „Transbalcanica” , spectacolul „2 ore cu cei mai frumoşi copii ai Târgoviştei şi Chişinăului”. De asemenea, sunt preconizate întâlniri ale scriitorilor, editorilor, bibliotecarilor moldoveni cu cei români. Va avea loc o expoziţie a celor mai reprezentative întreprinderi de producţie din Chişinău precum „Carmez”, „Bucuria”, „Aroma”, „Cricova”, „Franzeluţa”. De asemenea, la expoziţiile din Târgovişte vor participa întreprinderile vinicole care participă la Festivalul vinului de la Bucureşti.
Zilele Chişinăului vor culmina cu un concert de muzică populară, cântece de petrecere şi romanţe cu interpreţii Mihai Munteanu, Margareta Ivanuş, Mihai Cibanu, Vasile Iovu, Orchestra de muzică populară „Folclor”, a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”.
În total, la Târgovişte se va deplasa o delegaţie de circa 150 de persoane. Cheltuielile Primăriei Chişinău pentru organizarea festivităţilor au fost estimate la circa 328 mii de lei. Şeful Direcţiei relaţii externe, cooperare regională şi integrare europeană, Ion Câpăţină, a precizat că acestea ţin în special de plata transportului pentru membrii delegaţiei, diurne şi onorarii pentru unele colective artistice şi interpreţi care nu sunt finanţaţi de la bugetul municipal. În rest, cheltuielile pentru cazare şi hrana delegaţiei moldoveneşti vor fi suportate de autorităţile de la Târgovişte.