logo

Primăria Chișinău propune CMC procurarea troleibuzelor cu rulaj din Riga


https://www.ipn.md/ro/primaria-chisinau-propune-cmc-procurarea-troleibuzelor-cu-rulaj-din-7967_1103402.html

Primăria propune Consiliului municipal Chișinău procurarea a 43 de troleibuze cu rulaj din Riga. Unitățile de transport cu parcurs de model Skoda 24 Tr și Grand Solaris Trollino 18 au fost scoase la licitație de către Întreprinderea de transport public „Rigas Satiksme” din capitala letoniei, transmite IPN.

Troleibuzele sunt dotate pentru confortul călătorilor cu instalaţie de climatizare şi sistem de încălzire separat în salon. Unitățile de transport au uşile acţionate independent, având comandă de deschidere şi închidere pentru fiecare uşă de la postul de conducere, cât și posibilitatea de eliberare și blocare a comenzii de deschidere a uşii de către călători, de la postul de conducere. În caz de urgenţă, după oprirea vehiculului uşile pot fi deschise atât din interior cât şi din exterior, chiar şi în absența alimentării cu energie electrică.

Transportul are un sistem de informare călători în partea frontală, indicatoare care afișează numărul liniei şi destinaţia. Indicatoarele de traseu sunt vizibile pe timp de noapte. În interiorul troleibuzului există montat un display care afişează numele staţiei următoare. Există staţie de amplificare pentru a anunţa prin voce (sinteză vocală) numele staţiei următoare.

Unitățile de transport permit recuperarea energiei electrice pentru regimul de frânare, care poate fi utilizată de către consumatori auxiliari ai troleibuzului sau de alte troleibuze aflate în circulaţie pe sectorul respectiv.

Prețul total pentru această achiziție este de 728 200 de euro.

Pe străzile capitalei circulă deja 25 troleibuze de model Skoda 24 Tr și Grand Solaris Trollino 18, achiziționate de către Primăria Chișinău în anul 2020.