Primăria Chişinău lansează serviciul on-line de verificare a listelor de alegători
https://www.ipn.md/ro/primaria-chisinau-lanseaza-serviciul-on-line-de-verificare-a-listelor-7967_976500.html
Primăria municipiului Chişinău lansează un nou serviciu on-line de verificare a listelor de alegători pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie, transmite Info-Prim Neo.
Cetăţenii cu drept de vot, care au viză de domiciliu sau reşedinţă în oraşul Chişinău, pot verifica dacă au fost incluşi în lista alegătorilor, accesând rubrica „Verifică lista electorală!”, pe pagina oficială a Primăriei: www.chisinau.md. Pentru aceasta, alegătorii trebuie să completeze fişierul respectiv şi să introducă numărul buletinului de identitate.
Dacă recent persoana şi-a schimbat viza de domiciliu, buletinul de identitate sau alte date personale, aceasta poate solicita modificarea datelor în listele electorale, completând on–line un formular. Modificările vor fi introduse în listele electorale timp de 2 zile, se spune într-un comunicat remis de serviciul de presă al Primăriei.
Alegătorii care nu cunosc adresa secţiei unde vor vota în ziua alegerilor din 29 iulie 2009, pot consulta rubrica „Află unde să votezi!”. Selectând sectorul şi adresa domiciliului, cetăţenii vor putea determina uşor numărul secţiei de votare, localul, adresa şi numărul de telefon al Biroului electoral.
Datele pot fi consultate până la 24 iulie 2009 cu posibilitatea de a opera modificări şi completări în listele electorale. Începând cu data de 14 iulie 2009, alegătorii pot verifica listele şi la secţiile birourilor electorale şi preturilor de sector.
Locuitorii oraşului Chişinău care nu au acces la reţeaua Internet, pot verifica dacă au fost incluşi în lista alegătorilor, apelând următoarele numere de telefon: 20-17-08, 20-17-09
Proiectul este realizat de către Primăria municipiului Chişinău, Pretura sectorului Centru, cu susţinerea Fundaţiei Soros Moldova.