logo

Primăria capitalei se obligă să asigure odihna de vară a fiecărui al patrulea copil din Chişinău


https://www.ipn.md/ro/primaria-capitalei-se-obliga-sa-asigure-odihna-de-vara-a-7967_959393.html

Primăria capitalei va asigura în acest an odihna de vară a circa 23 mii de copii din municipiul Chişinău în 66 tabere, inclusiv 9 tabere cu regim permanent. O decizie în acest sens a fost aprobată joi, 18 mai, de Consiliul Municipal Chişinău (CMC) după 2 ore şi jumătate de discuţii contradictorii. Astfel, potrivit deciziei CMC, 25 la sută din biletele de odihnă vor fi acordate gratuit copiilor din familiile social-vulnerabile, iar copiii din şcolile-internat se vor odihni gratuit, timp de 3 luni, în taberele „Alunelul” şi „Cireşarii”. În celelalte cazuri, 20 la sută din costul biletelor va fi achitat de părinţi, restul urmând să fie suportat din bugetul local. Potrivit şefului Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport (DGETS), Alexandru Roman, costul unui bilet în taberele cu sejur de zi este de 300 lei, iar în taberele cu regim permanent - între 800-1000 lei, în dependenţă de condiţiile oferite de tabără. El a precizat că în acest an copiii se vor odihni câte 15 zile, faţă de 10 zile cât constituia o tură anul trecut. Roman a mai spus că în două localităţi din componenţa municipiului, Băcioi şi Ciorescu, vor fi organizate tabere cu sejur de zi din contul mijloacelor proprii ale primăriilor respective, iar în celelalte comune vor fi organizate 8 tabere cu sejur de zi, finanţate din bugetul municipal. Totodată, 10-15 la sută din elevii din suburbii vor beneficia de bilete de odihnă în taberele cu regim permanent. Pentru prima dată în ultimii ani, consilierii au prevăzut în decizie procurarea a 400 bilete de odihnă la staţiunea balneo-climaterică „Speranţa” din Sergheevca, Ucraina, pentru copiii cu deficienţe ale aparatului respirator şi locomotor. Asta la o zi după ce Comisia pentru buget, economie, finanţe şi patrimoniu public local a CMC a respins această propunere, invocând lipsa surselor financiare necesare în sumă de 520 mii lei. CMC a cerut Direcţiei Generale Finanţe să acumuleze aceste resurse, precum şi alte circa 3,5 mil. lei necesare suplimentar pentru organizarea odihnei de vară, de la alte capitole de cheltuieli, unde vor rămâne bani disponibili. Decizia privind odihna de vară a copiilor a fost aprobată după ce o parte dintre consilieri a formulat mai multe obiecţii la adresa DGETS, precum şi a şefului acestei subdiviziuni, Alexandru Roman. Unii consilieri au cerut sancţionarea lui Roman pe motiv că proiectul de decizie a fost pregătit neprofesionist şi nu a fost prezentat cu 2 luni înainte. Roman a evitat sancţionarea datorită votului de susţinere al fracţiunii Partidului Comuniştilor. Pentru odihna de vară a copiilor, în bugetul local sunt prevăzute circa 13 mil. lei, faţă de necesarul de 17 milioane.