logo

Primăria capitalei asigură populaţia că va pregăti în timp util fondul locativ pentru sezonul de încălzire


https://www.ipn.md/ro/primaria-capitalei-asigura-populatia-ca-va-pregati-in-timp-util-fondul-locativ-p-7967_965935.html

Primăria capitalei asigură populaţia că va pregăti în timp util fondul locativ pentru sezonul de încălzire. Până în prezent s-a efectuat profilaxia sistemelor de termoficare în proporţie de 61 la sută. Şeful adjunct al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, Simion Roman, a informat că în paralel sunt renovate acoperişurile, ferestrele şi uşile scărilor blocurilor de locuit. Se ermetizează branşamentele la reţelele de încălzire centrală, apă caldă şi apă rece. Se renovează izolaţia termică a sistemului de încălzire. Fondul locativ municipal (3504 blocuri locative) este gestionat de 23 întreprinderi municipale (ÎMGFL). Asociaţiilor Proprietarilor de Locuinţe Privatizate (APLP) le revin 613 blocuri, Asociaţiile în Condominiu (AC) – 9 blocuri, iar Cooperativelor de Construcţii Locative (CCL) - 331 blocuri. De asemenea, există 234 de blocuri departamentale. Din totalul de 4684 de blocuri locative din municipiu, 2842 sunt conectate la reţeaua centralizată de încălzire. Cu apă caldă sunt asigurate centralizat 1643 blocuri. Din numărul total al blocurilor gestionate de ÎMGFL, 91% sunt asigurate cu apă caldă centralizat, cele din cadrul APLP – în proporţie de 51%, CCL - 27 %, iar casele departamentale - 23%.