logo

Prima ședință de judecată în dosarul Energocom a fost amânată


https://www.ipn.md/ro/prima-sedinta-de-judecata-in-dosarul-energocom-a-fost-7965_1092433.html

Prima ședință de judecată în dosarul „Energocom”, în care fostul președinte Igor Dodon este învinuit pentru depășirea atribuțiilor de serviciu în perioada în care a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, a fost amânată. Motivul este că judecătorul Alexandru Negru, care examinează acest caz, a fost delegat la cursuri de instruire în perioada 26-29 septembrie, prin dispoziția președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, transmite IPN.

Igor Dodon este învinuit că din poziția pe care o avea la acel moment, în mai 2008, a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova. Era vorba despre un volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii.

Potrivit contractului, prețul energiei electrice a constituit 0,053 dolari/kWh și 0,058 dolari//kWh, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai mic cu 29%. Urmare a acțiunilor nominalizate, statului, în persoana SA ,,Energocom”, i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari, echivalentul a 123 957 916 de lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii offshore.

Lui Igor Dodon îi mai sunt incriminate și alte capete de acuzare, printre care – corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie şi îmbogăţire ilicită. Politicianul, care se află în prezent în arest la domiciliu, pledează nevinovat declară că dosarul este unul politic.