logo

Prima şedinţă a comisiei de anchetă privind protestele din aprilie, marcată de divergenţe


https://www.ipn.md/ro/prima-sedinta-a-comisiei-de-ancheta-privind-protestele-din-aprilie-marcata-de-di-7965_978540.html

Prima şedinţă a comisiei de anchetă privind protestele din aprilie a fost marcată şi de primele neînţelegeri dintre preşedintele acesteia, Vitalie Nagacevschi, şi vicepreşedinte, Vadim Mişin, în ce priveşte elaborarea unui raport privind corectitudinea alegerilor parlamentare, transmite Info-Prim Neo. Comisia de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie s-a întrunit marţi, 27 octombrie, în prima şedinţă, în cadrul căreia au fost elaborate regulamentul de activitate şi s-a decis invitarea reprezentanţilor din partea mai multor organizaţii internaţionale să participe la întrunirile membrilor comisiei. Şedinţa a fost marcată de dezbateri contradictorii dintre deputaţii Nagacevschi (PLDM) şi Mişin (PCRM), în urma propunerii primului de a fi elaborat un raport despre alegerile parlamentare din 5 aprilie. Mişin a cerut ca în acest raport să fie stabilite doar materialele factologice, nu şi rapoarte ale experţilor sau informaţii din presă, punând la îndoială veridicitatea acestora. După mai multe discuţii, s-a decis ca pentru şedinţa următoare, care va avea loc peste o săptămână, fiecare membru să propună chestiunile pe care le consideră necesare a fi examinate în cadrul comisiei. După şedinţă, Vitalie Nagacevschi nu a exclus ca în viitor prezenţa presei la şedinţă să fie interzisă, pentru a evita declaraţiile politice. Nagacevschi nu a exclus ca în lista persoanelor invitate pentru audieri la comisie să figureze şi fostul preşedinte Vladimir Voronin precum şi alţi demnitari de stat. Comisia, formată de Parlament acum o săptămână, urmează să investigheze cauzele şi consecinţele protestelor stradale din aprilie şi violenţele aplicate de către poliţie şi, în decurs de 60 de zile, să prezinte rezultatele acestor investigaţii. Nagacevschi a pus însă la îndoială că se vor reuşi toate în termenul respectiv şi nu a exclus că va solicita Parlamentului prelungirea termenului.