Prima Casă: începe semnarea contractelor cu banca creditoare
https://www.ipn.md/ro/prima-casa-incepe-semnarea-contractelor-cu-banca-creditoare-7967_989220.html
În jur de 400 de dosare în cadrul Programului municipal „Prima Casă” urmează a fi verificate în două săptămâni de către banca creditoare. Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a declarat că primele contracte cu banca vor fi semnate deja în această săptămână, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit edilului, dobânda la creditele contractate în cadrul programului este foarte mică. Pentru a aplica o asemenea rată a dobânzii, de 9%, Banca Comercială Română a avut nevoie de aprobarea companiei-mamă din UE.
În cadrul Programului municipal „Prima Casă” solicitanţii pot opta pentru mai multe variante. Îşi pot procura un apartament în blocul locativ din strada Ghioceilor, care va fi dat în exploatare în trimestrul IV al anului viitor sau pot depune dosarele pentru un apartament la mansardă. La prima etapă, până în luna iunie 2011, vor fi construite 160 de apartamente la mansardă. Alte 351 de apartamente vor fi date în exploatare către sfârşitul anului curent. Totodată, solicitanţii pot opta pentru apartamente pe piaţa secundară, dar în acest caz este necesar să fie prezentat un precontract.
Dorin Chirtoacă spune că ar trebui să li se ofere prioritate persoanelor care vor să cumpere apartamente pe piaţa secundară. În cazul acestor solicitanţi nu este nevoie decât de verificarea dosarelor şi eliberarea creditelor. Până în acest moment la preturile de sector au fost depuse peste 250 de dosare pentru apartamente pe piaţa secundară.
Eligibile pentru Programul „Prima Casă” sunt persoanele fizice care nu au o locuinţă sau dispun de suprafeţe de locuit mai mici decât norma sanitară, 12 metri pătraţi pentru o persoană, domiciliază sau lucrează în municipiul Chişinău, au un venit lunar care le permite să achite în rate costul apartamentului. Dosarele de înscriere se depun la preturile de sector.
Până acum 389 de dosare au fost selectate în cadrul programului, iar alte 62 sunt în proces de examinare. Creditele eliberate sunt pentru o perioadă de la 10 până la 30 de ani, cu o rată a dobânzii de 9 % anual. Până la întoarcerea împrumutului apartamentele sunt lăsate în gaj băncii creditoare.