Prim-ministrul Dorin Recean și-a început vizita în Ungaria. Prima întrevedere a avut-o cu președinta Ungariei, Katalin Novák, cu care a discutat modalitățile prin care pot fi consolidate relațiile bilaterale dintre cele două țări și pot fi dezvoltate noi oportunități de cooperare, transmite IPN.
Oficialii s-au referit la eforturile susținute ale autorităților pentru asigurarea ireversibilității cursului de integrare europeană a Republicii Moldova.
„Deschiderea negocierilor de aderare cu UE este rezultatul muncii noastre comune și suntem ferm angajați să continuăm reformele și procesul de modernizare europeană a Republicii Moldova, inclusiv prin armonizarea legislației cu standardele europene”, a declarat premierul Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.
Șeful executivului se află într-o vizită de lucru în Ungaria, la invitația premierului maghiar, Viktor Orban. În cursul zilei de astăzi, premierul se va întâlni și cu omologul său maghiar, cu oameni de afaceri și cu diaspora moldovenească în Ungaria.