Mai mulţi tineri, membri ai grupului de iniţiativă „Prietenii Moldovei” şi utilizatori ai platformei prieteni.md, au organizat în această dimineaţă, 10 noiembrie, o acţiune publică în cadrul căreia au împărţit cafele trecătorilor pe bulevardul Ştefan cel Mare. Tinerii au vorbit cu aceştia despre probleme sociale şi acţiunile care pot fi întreprinse pentru a le rezolva, transmite IPN.
„Pe toţi cei care pleacă la lucru, îi întâmpinăm cu o ceaşcă de cafea, să le îmbunătăţim ziua”, a declarat pentru IPN Arteom Guşan, utilizator al platformei prieteni.md.
„Ne-am gândit luni de dimineaţă să generăm emoţii pozitive pentru toţi trecătorii pe bulevardul Ştefan cel Mare, oferindu-le o cafea şi discutând despre lucrurile bune pe care le putem face săptămâna asta, în special, şi, în general, în Moldova cum putea pune umărul ca societatea noastră să crească spre bine şi lucrurile să se schimbe spre mai frumos”, a declarat Alexandru Cauia, liderul grupului de iniţiativă „Prietenii Moldovei”.
Platfoma prieteni.md este o reţea socială de voluntari, în care utilizatorii participă la acţiuni de voluntariat social şi primesc puncte pentru aceasta. Grupul de iniţiativă „Prietenii Moldovei” constă din tineri membri şi susţinători ai PDM.