logo

Prevederi noi cu privire la electrocasnicele comercializate


https://www.ipn.md/ro/prevederi-noi-cu-privire-la-electrocasnicele-comercializate-7966_1026163.html

Produsele cu impact energetic, care vor fi plasate pe piaţă, vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o etichetă ce indică consumul de energie. O prevedere în acest sens se conţine în proiectul modificărilor şi completărilor, aprobate de Guvern în mai multe regulamentele cu privire la plasarea pe piaţă a maşinilor de spălat, frigiderelor şi aparatelor TV, transmite IPN.

Documentul face concretizări referitor la forma etichetei, precum şi a informaţiei ce urmează a fi plasate pe acesta pentru consumatori, locul unde aceasta necesită a fi plasată.

Potrivit autorilor proiectului, consumul de energie de către electrocasnice înregistrează un trend ascendent, în condiţiile progresului tehnologic şi creşterii ofertei pe piaţă a acestora. Este o problemă pentru majoritatea ţărilor europene, inclusiv pentru Moldova, care importă în proporţie de 95% resursele energetice. Conform unor date, către anul 2020 aparatele casnice vor atinge un consum de peste 2 ori mai mare decât cel înregistrat în 2009, iar emisiile de carbon vor creşte.

Directiva 2010/30 UE a Parlamentului European şi Consiliului recomandă să fie stabilite cerinţe clare privind consumul de energie pentru aparatele de uz casnic. Recomandările ce vizează consumatorii sunt de a procura aparate electrice de uz casnic cu un consum mic de energie. Acesta sunt mai scumpe, dar costul lor se recuperează în facturile mai mici achitate. De, exemplu, frigiderele şi maşinile de spălat de clasa A+++ consumă cu peste 30%mai puţin energie decât cele de clasa A.

Ministerul Economiei, care a prezentat documentul în şedinţa Guvernului îndemnă producătorii şi importatorii să livreze pe pieţă aparate electrice de uz casnic calitative, cu un consum de energie redus.

Modificările şi completările vor intra în vigoare la 3 luni după publicarea acestora în Monitorul Oficial.