logo

Prețurile medii de consum au crescut cu 0,5% în octombrie


https://www.ipn.md/ro/preturile-medii-de-consum-au-crescut-cu-05-7966_1108929.html

Prețurile medii de consum, în luna octombrie, s-au majorat cu circa 0,5% față de luna precedentă. Creșterea a fost determinată de majorarea prețurilor la produsele alimentare cu circa 0,9% și la bunurile nealimentare – cu circa 0,5%, precizează Biroul Național de Statistică, citat de IPN.

Produsele alimentare s-au scumpit cel mai mult în octombrie. În comparație cu luna septembrie, au crescut prețul legumelor – cu 3,8%, pentru ouă de găină – cu 2%, lapte și produse lactate – cu 1,8% și la ulei vegetal – cu 1%. În schimb, au fost înregistrate diminuări de prețuri la fructe – cu 0,1%.

La mărfurile nealimentare, în perioada raportată, au crescut prețurile la încălțăminte – cu 0,9%, combustibili și carburanți – cu 0,8% (inclusiv la cărbune de pământ – cu 4,0%, benzină – cu 1,2%, motorină – cu 0,7%), medicamente – cu 0,7%, confecții – cu 0,5%.

Prețurile medii de consum în luna octombrie 2024, comparativ cu aceeași perioada anului trecut, au crescut cu 5,3%, inclusiv la produse alimentare cu 7,2%, la mărfurile nealimentare cu 5,3% și la serviciile prestate populației cu 2,0%.