logo

Preţurile la servicii şi produse în regiunea transnistreană continuă să crească


https://www.ipn.md/ro/preturile-la-servicii-si-produse-in-regiunea-transnistreana-continua-sa-7966_969316.html

Aşa-zisul minister al economiei din autoproclamata rmn prognozează pentru 2008 o situaţie economică stabilă în regiune. În realitate, preţurile la produse şi servicii continuă să crească. Rezultatele primului trimestru indică majorări de 30-40%. Acest lucru în condiţiile în care estimările oficiale erau de 12 -18 %, transmite corespondentul Info-Prim Neo din regiune. Cabinetul de miniştri al republicii nerecunoscute a examinat rezultatele dezvoltării Transnistriei pe parcursul anului trecut în şedinţa din 15 aprilie curent. Elena Cernenko, ministru al economiei din regiune, a comunicat că în rezultatul secetei au fost compromise 35, 6 % din terenurile de cereale. Totodată volumul producţiei industriale a crescut cu 53,4 % în comparaţie cu anul 2006. Chiar şi aşa, 24 de întreprinderi nu au activat, iar alte 45 şi-au scăzut producţia. Din cauza problemelor economice populaţia continua să plece. În 2007 au plecat 7 mii de oameni. Dintre ei 1,5 mii sunt persoane de vârstă activă. Potrivit statisticilor, în martie preţurile au crescut cu 20-25%.