logo

Preţurile la carne în regiunea transnistreană înregistrează cel mai înalt nivel în ultimii zece ani


https://www.ipn.md/ro/preturile-la-carne-in-regiunea-transnistreana-inregistreaza-cel-mai-inalt-nivel--7966_970378.html

Preţurile la carne în regiunea transnistreană au crescut de la începutul anului de 1,5 ori, transmite corespondentul Info-Prim Neo din regiune. În prezent un kg de carne de porc şi de vită costă la piaţă în jur de 85 de ruble transnistrene (circa 100 lei). Mulţi dintre locuitorii regiunii pleacă la Chişinău pentru a cumpăra carne de oi şi de viţel, care practic lipseşte la pieţele din Transnistria şi care este mai ieftină în capitală. Preţurile înalte la carne se explică prin faptul că anul acesta în regiune se înregistrează o scădere bruscă a numărului de animale şi păsări crescute. În sectorul privat, principalul furnizor de carne pe piaţă, cifrele sunt în scădere cu 80,5% în Dubăsari, 75,3% – Râbniţa, 30% – în Grigoriopol. Unii producători locali prognozează un deficit acut de produse şi mărfuri agricole în regiune. „Astăzi întreţinerea în gospodărie a vacilor, oilor sau caprelor devine tot mai problematică, animalele sau transformat într-un obiect de lux”, scrie ziarul „Приднестровье ”.