logo

Preţul legumelor și fructelor se menţine în mare parte la nivelul de săptămâna trecută


https://www.ipn.md/ro/pretul-legumelor-si-fructelor-se-mentine-in-mare-parte-la-7967_1036303.html

La piaţă, atât preţul legumelor, cât şi al fructelor de sezon se menţine în mare parte la nivelul de săptămâna trecută. Prețul roșiilor, castraveților, ardeilor grași și al vinetelor pornește de la 5 lei, transmite IPN.

Gogoșarii costă 25 lei/kg. Roșiile galbene și roz – 10 lei. Preţul dovleceilor porneşte de la 4 lei, în scădere cu 1 leu faţă de sâmbăta trecută. Cartofii au rămas la preţul de 6 lei.

Un știulete de porumb poate fi cumpărat cu 2 lei. Legătura de pătrunjel, mărar şi ceapă verde se vinde tot cu 2 lei. Varza costă 3-4 lei, iar 10 ouă de găină vor putea fi cumpărate cu 12 lei.

Un kilogram de piersici se dă cu cel puţin 7 lei, ca şi săptămâna trecută, iar de caise – cu 10 lei. Pepenele roșu costă 2 lei/kg, iar cel galben 3-4 lei. Kilogramul de coacăză neagră este de 30 de lei. Coarnele se vând cu 20 de lei per kilogram, prunele – cu 5 lei. Murele dulci pot fi cumpărate cu 30 de lei kilogramul.

La tarabe apar și struguri, prețul cărora variază între 10 și 20 de lei.