logo

Preţul carburanţilor pe piaţa locală ar trebui să scadă, ANRE


https://www.ipn.md/ro/pretul-carburantilor-pe-piata-locala-ar-trebui-sa-scada-anre-7966_1004694.html

Scăderea din ultimele două luni a preţurilor de import la produsele petroliere este o premisă obiectivă pentru ca petroliştii din Moldova să-şi revadă preţurile carburanţilor la pompă. Sugestia vine de la specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al ANRE, preţul mediu lunar de import al benzinei, comparativ cu perioada în care au fost stabilite preţurile de comercializare cu amănuntul la acest produs, s-a micşorat cu 6%, de la 1120 de dolari în februarie 2013 până la 1054 de dolari/tona în aprilie.

O descreştere similară a avut loc şi în cazul motorinei. Preţul mediu lunar de import a scăzut cu 5,5%, de la 1042 până la 984 de dolari/tona. O descreştere importantă de preţ s-a înregistrat şi la gazul lichefiat, de circa 25%.

Specialiştii ANRE cred că reducerea preţurilor la benzină şi motorină pe piaţa internă trebuie să fie cu cel puţin 3%, iar la gazul lichefiat – cu cel puţin 15%.

ANRE nu poate interveni în stabilirea preţurilor la carburanţi. Agenţia este însă abilitată cu dreptul de eliberare/retragere a licenţelor de activitate şi de monitorizare a pieţei, inclusiv în vederea nedepăşirii de către operatori a profitului de 10%, prevăzut de metodologia de calculare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere.