Preţul acţiunilor emise de SA Pietriş a scăzut cu 1/3
https://www.ipn.md/ro/pretul-actiunilor-emise-de-sa-pietris-a-scazut-cu-13-7966_958053.html
Finalul lunii februarie a fost marcat de o adevărată apatie la Bursa de Valori, afirmă experţii. Practic nu au fost cazuri de creştere a preţului, volumului sau numărului de tranzacţii. Dimpotrivă, unicul eveniment mai important a fost scăderea preţului acţiunilor emise de SA Pietriş, transmite Info-Prim Neo.
Astfel, singura tranzacţie a fost caracterizată de o scădere cu o 1/3 a preţului acţiunilor emise de SA Pietriş, de la 7,5 lei la 5 lei pe acţiune.
Datele oferite de Agenţia de rating şi estimare Estimator-VM arată că societatea Pietriş este o întreprindere din municipiul Chişinău, care se ocupă cu extracţia nisipului şi pietrişului. Tranzacţiile cu acţiunile emise de această companie s-au intensificat în 2005, după creşterea considerabilă a cererii la materialele de construcţie.