Preţ de câteva ore comunicarea în reţeaua Orange pe teritoriul Moldovei a fost compromisă
https://www.ipn.md/ro/pret-de-cateva-ore-comunicarea-in-reteaua-orange-pe-teritoriul-moldovei-a-fost-c-7967_966025.html
O problemă tehnică de reţea a lăsat la 14 august preţ de câteva ore consumatorii de telefonie mobilă din reţeaua Orange – Moldova fără posibilitatea de a efectua şi de a primi apeluri. Problema a apărut în jur de ora 10.00. Legătura telefonică a fost restabilită după aproape 3 ore.
Potrivit managerului pentru Relaţii Publice al companiei, Victoria Mustaţă, calitatea semnalului a fost compromisă de defecţiunile neaşteptate la una dintre subsistemele centrale ale reţelei. Iniţial semnalul a dispărut în jumătate din teritoriile ţării unde există acoperire Orange, iar către ora 10.40 pe o suprafaţă de 75%. Echipele departamentului tehnic au reuşit înlăturarea defecţiunilor către ora 13.00
„Orange Moldova aduce scuze pentru incomoditatea creată şi speră la o înţelegere din partea clienţilor reţelei.”, a precizat sursa citată.
Solicitat de Info-Prim Neo, directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomuniccaţii, Stanislav Gordea a comunicat că nu a fost oficial informat despre defecţiunile în reţeaua Orange. Sursa citată a menţionat că ANRTI s-a autosesizat şi încearcă să afle care este motivul lipsei semnalului.
Numărul clienţilor Orange Moldova se ridică la 1,35 milioane.