logo

Presiunile inflaționiste vor continua până la finele anului curent


https://www.ipn.md/ro/presiunile-inflationiste-vor-continua-pana-la-finele-anului-curent-7966_1043349.html

Rata anuală a inflației va avea o traiectorie descendentă și în în următoarele trei trimestre și va atinge nivelul minim de  1,9%-2% în trimestrul al IV-a al anului 2018. Ulterior, traiectoria se va inversa și inflația va crește (6,5% în trimestrul al III-a din 2019). Inflația de bază va înregistra o traiectorie similară, a menționat prim-viceguvernatorul BNM Vladimir Munteanu, prezentând într-o conferință de presă Raportul asupra inflației, transmite IPN.

Referindu-se la componentele inflației, Vladimir Munteanu a spus că ritmul de creștere a prețurilor la produsele alimentare se va micșora în anul 2018, cu inversarea trendului în a doua jumătate a anului viitor. Ritmul anual al prețurilor reglementate va scădea în trimestrul curent până la nivelul de minus 4,4%, luând în considerație reducerea tarifelor la energia electrică și gaze. Ulterior însă, va accelera, depășind nivelul de 10% în a doua jumătate a anului 2019. După creșterea din trimestrul curent (70- 80 dolari barilul), ritmul anual de sporire a prețurilor la combustibili va avea o traiectorie descendentă pe întreaga perioadă de prognoză. Rata anuală a Indicelui Prețurilor de Consum s-a diminuat de la 4,7%, în luna martie, până la 3,2%, în luna iunie 2018, plasându-se astfel sub intervalul țintei inflației BNM (5%, plus-minus 1,5%).

Referindu-se la riscurile care planează asupra noii prognoze a inflației, prim-viceguvernatorul BNM a spus că sunt o serie de riscuri interne, legate de condițiile climatice, recolta în sectorul agricol, de creditarea insuficientă a economiei și alți factori, dar și riscuri externe. Aceste sunt determinate de tensiunile comerciale între unele state pe arena mondială, de evoluția economiilor din regiune, de faptul că țările cu economii avansate au devenit mult mai restrictive față de economiile emergente.

Vladimir Munteanu a menționat, cu referință la perioada imediat următoare, că rata inflației se va menține scăzută și că BNM prin instrumentele sale legale va face tot posibilul ca presiunile inflaționiste să se reflecte cât mai puțin sesizabil asupra veniturilor populației, dar și asupra afacerilor.