logo

Preşedintele Timofti respinge declaraţiile lui Marian Lupu


https://www.ipn.md/ro/presedintele-timofti-respinge-declaratiile-lui-marian-lupu-7965_1024315.html

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, respinge ca fiind nefondate şi fără substanţă acuzaţiile la adresa sa care se conţin în afirmaţiile făcute de către preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, şi le califică drept o metodă de presiune în scopul de a-i influenţa decizia de desemnare a unui candidat la funcţia de prim-ministru, transmite IPN.

Marian Lupu a declarat într-un interviu că atunci când democraţii s-au dus la preşedinte şi i-au spus că există voturile să fie desemnat premierul şi să se facă un guvern pro-european, acesta vine cu o candidatură care nu adună mai mult de 10 voturi, ceea ce înseamnă, potrivit lui Lupu, că preşedintele în mod premeditat, conştient, aruncă ţara într-o criză totală, o pune în pericol. Ion Sturza este propunerea mascată a PLDM, nu a preşedintelui. Problema nu este însa Sturza, ci PLDM şi preşedintele Timofti, care dacă vor face un astfel de joc murdar, practic aruncă ţara într-un haos total, a mai spus preşedintele PDM.

De cealaltă parte, Preşedinţia anunţă că Nicolae Timofti a avut ieri, 14 decembrie, o întâlnire cu lideri ai Partidului Democrat, care au încercat să-l convingă pe şeful statului să-l desemneze în funcţia de premier pe Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat. „Preşedintele are deplina înţelegere asupra faptului că declaraţiile denigratoare asupra sa, apărute în presă în ultima perioadă, precum şi acţiunile de pichetare a reşedinţelor prezidenţiale reprezintă elemente de presiune exercitate asupra şefului statului, ca atentat la dreptul său constituţional de a desemna o candidatură la funcţia de prim-ministru”, se menţionează în comunicatul remis de Preşedinţie.

Preşedintele Timofti îndeamnă partidele parlamentare să rămână în spaţiul constituţional şi să se mobilizeze în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare care să permită formarea în timpul apropiat a unui guvern pro-european funcţional, şi să abandoneze „jocurile politicianiste” care nu sunt o soluţie în situaţia dificilă în care se găseşte la ora actuală Republica Moldova.