logo

Preşedintele Sfatului Bătrânilor municipiului Comrat a decedat în sediul Primăriei localităţii


https://www.ipn.md/ro/presedintele-sfatului-batranilor-municipiului-comrat-a-decedat-in-sediul-primari-7965_970534.html

Preşedintele Sfatului Bătrânilor municipiului Comrat, Ivan Stomatov, a decedat vineri, 11 iulie, în sediul Primăriei localităţii, în urma unui atac de cord. Incidentul s-a produs după ce Ivan Stomatov a ieşit de la întâlnirea oponenţilor din Adunarea Populară a Găgăuziei: susţinătorii ultimului preşedinte ales, Ana Harlamenko, şi deputaţii comunişti, care îl consideră preşedinte pe Demian Caraseni. Ana Harlamenko a declarat pentru Info-Prim Neo că preşedintele Sfatului Bătrânilor venise la întrunire pentru a-i ajuta pe deputaţi cu un sfat. Deputaţii comunişti, însă, nu i-au acceptat sfaturile. Ba mai mult, au strigat la el, l-au ofensat şi l-au alungat din sală. Harlamenko este de părere că anume acest conflict a făcut ca inima bătrânului să cedeze. Ivan Stomatov avea 72 de ani. „Era o persoană de excepţie, deosebit de interesant, activ şi onest, respectat în oraş şi de membrii Sfatului Bătrânilor”, a spus Ana Harlamenko, menţionând că, o zi mai devreme, Ivan Stomatov se lăuda cu o sănătate de fier. Potrivit Anei Harlamenko, deputaţii aşa şi nu au ajuns la un compromis. Solicitat de Info-Prim Neo, deputatul Partidului Comuniştilor, Demian Caraseni, a confirmat informaţia privind lipsa cărorva înţelegeri între părţi. Caraseni insistă asupra faptului că alegerile din 12 iunie au fost corecte şi că el este preşedintele Adunării Populare. Caraseni spune că a contestat în judecată numirea în funcţie la 4 iulie a Anei Harlamenko, la fel cum anterior a contestat alegerea la 16 iunie a deputatului Mişcării „Ravnopravie”, Serghei Cernev. În acelaşi timp, Demian Caraseni spune că este dispus să se aşeze şi altă dată la masa de negocieri cu oponenţii săi. În adunarea Adunarea Populară a Găgăuziei au fost aleşi 21 de deputaţi independenţi, 10 ai Partidului Comuniştilor şi câte doi din partea Partidului Democrat şi Mişcării social-politice „Ravnopravie”. Ana Harlamenko a comunicat pentru Info-Prim Neo că la 11 iulie unul dintre deputaţii comunişti, preotul Serghei Lazarev şi-a depus mandatul motivând incompatibilitatea dintre activitatea duhovnică şi cea politică. Harlamenko a mai spus că protestele programate pentru astăzi, 12 iulie, de susţinătorii lui Serghei Cernev au fost contramandate, până la finalizarea campaniei de recoltare.