Preşedintele României cere ajutorul comunităţii internaţionale pentru dezgheţarea conflictelor de la porţile UE
https://www.ipn.md/ro/presedintele-romaniei-cere-ajutorul-comunitatii-internationale-pentru-dezghetare-7965_962861.html
Preşedintele României Traian Băsescu a cerut ajutorul comunităţii internaţionale pentru soluţionarea conflictelor îngheţate de la porţile Uniunii Europene, care constituie "un pericol major" pentru stabilitatea Uniunii, într-un interviu publicat marţi, 26 decembrie, de cotidianul "Le Monde".
"România nu va putea să soluţioneze de una singură conflictele îngheţate din Osetia de Sud, din Abhazia, din Transnistria şi din Nagorno-Karabah", a atenţionat şeful statului român. "Această zonă de insecuritate va deveni în 2007 frontiera orientală a UE şi a NATO", a subliniat Băsescu.
În opinia preşedintelui român, "aceste conflicte pot fi reanimate în orice moment şi reprezintă un pericol major pentru stabilitatea Europei". "Doar prin voinţa politică comună a UE, a Statelor Unite, a Rusiei şi a Turciei va putea fi soluţionată această problemă", apreciază el.
Subliniind că nu face "decât să atragă atenţia asupra urgenţei de a calma aceste focare de conflict", Băsescu aminteşte că "Marea Neagră este un mozaic de culturi formate din creştini, ortodocşi şi catolici, şi din musulmani". "Dacă noi nu reuşim să comunicăm între noi, această zonă va rămâne un focar de insecuritate pentru toată Europa", a spus el.
Intrarea, la 1 ianuarie 2007, a României şi Bulgariei în UE dau o nouă dimensiune strategică Uniunii Europene, care se va întinde astfel până la Marea Neagră.
Una din evoluţiile recente din această zonă este şi retragerea, luni, a întregului efectiv militar rus din capitala Georgiei, Tbilisi, acţiune în urma căreia Moscova a rămas fără nici o bază militară în acest oraş, pentru prima data în ultimele două secole, au informat agenţiile de presa străine. Retragerea militarilor ruşi a avut loc în urma acordului negociat intens de Guvernul pro-occidental georgian, al preşedintelui Mihail Saakaşvili.
Retragerea arsenalului Rusiei din capitala georgiana survine după reuniunea anuală a miniştrilor de Externe din statele membre OSCE, desfăşurată la Bruxelles, la începutul acestei luni. Rusia şi Statele Unite s-au lansat cu acel prilej într-un schimb de replici pe tema prezentei militare a Federaţiei Ruse în R. Moldova şi Georgia.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, afirma atunci că evacuarea armamentului rusesc din Transnistria va fi reluată doar după depăşirea consecinţelor acţiunilor unilaterale ale Chişinăului şi după reluarea procesului de negocieri privind conflictul transnistrean. Rusia nu şi-a retras încă trupele din R. Moldova, în pofida angajamentelor asumate la Istanbul în 1999.