logo

Preşedintele raionului Ungheni se declară victima unei răfuieli a PLDM. ALEGERI 2015


https://www.ipn.md/ro/presedintele-raionului-ungheni-se-declara-victima-unei-rafuieli-a-pldm-7965_1020274.html

Preşedintele raionului Ungheni, Iurie Toma, care şi-a propus să candideze independent la funcţia de primar şi consilier al oraşului Ungheni, spune că este victima unei răfuieli politice din partea PLDM, formaţiune din care s-a retras. Într-o conferinţă de presă la IPN, Iurie Toma a spus că, înainte de a lua listele de subscripţie de la Consiliul Electoral de Circumscripţie Ungheni, în oraş se zvonea că nu va fi înregistrat sub nicio formă în cursa electorală şi s-a convins de acest lucru după ce a colectat numărul necesar de semnături pentru a candida independent, însă i s-a imputat că mai mult de jumătate sunt false.

Iurie Toma a spus că pentru a candida la funcţia de primar de Ungheni avea nevoie de 1475 de semnături, iar cei 40 de membri ai grupului de iniţiativă care l-au încurajat să candideze independent au colectat în doar 5 zile 2200 de semnături. Chiar şi aşa, Iurie Toma spune că nu a fost înregistrat în cursa electorală, iar motivele invocate au fost că din 2200 de semnături doar 900 sunt valide, restul ar fi false.

„Aceasta este o răfuială politică care vine din partea PLDM. Este persoana cea care acum 6 ani de zile striga în faţa oamenilor că adevărul este mai puternic decât minciuna. Vreau să transmit azi un mesaj: Într-adevăr, adevărul este mai puternic, dar nu cu astfel de conducători”, a spus Iurie Toma. El  a mai spus că a decis să se retragă din PLDM după ce, timp de 6 ani, a observat manipulările din formaţiune şi a înţeles că partidul este al unei persoane. Acesta mai spus că a devenit incomod şi după ce i-a sugerat liderului PLDM ,Vlad Filat, să cedeze şefia lui Iurie Leancă.

Violeta Petre, reprezentant al grupului de iniţiativă care a colectat semnături pentru înaintarea lui Iurie Toma la funcţia de primar şi consilier, a menţionat că este gata să răspundă pentru fiecare semnătură. „ Este o comandă politică, pentru că nu pot fi peste o mie de semnături falsificate. Suntem profund dezamăgiţi şi sunt gata să merg în instanţa de judecată să demonstrez veridicitatea semnăturilor, împreună cu colegii”, a spus Violeta Petre.

Avocatul Lazăr Andrieş a notat că hotărârea Consiliului Electoral de Circumscripţie Ungheni este abuzivă, iar acuzaţiile că o parte din semnături ar fi false nu sunt decât aberaţii lipsite de suport juridic şi probatoriu. „Considerăm că este o răfuială politică din partea PLDM. Deoarece Iurie Toma a fost preşedinte al raionului şi acum a luat decizia să candideze independent şi aceasta a fost o decizie separată şi a afectat membrii partidului”, a declarat Lazăr Andrieş. Avocatul a mai spus că hotărârea emisă de consiliul electoral va fi contestată în toate instanţele de judecată din ţară pentru a putea ajunge la CEDO.