Preşedintele promite că se vor face amnistieri cu ocazia Zilei Independenţei
https://www.ipn.md/ro/presedintele-promite-ca-se-vor-face-amnistieri-cu-ocazia-zilei-7967_992295.html
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, promite că se vor face amnistieri cu ocazia Zilei Independenţei, dacă nu până la 27 august, atunci în luna septembrie, transmite Info-Prim Neo.
Marian Lupu spune că a propus să fie elaborat un proiect de lege privind amnistierea pentru ca acesta să fie dezbătut în Parlament şi, eventual, îmbunătăţit de către deputaţi. „Ideea cu acest proiect de lege nu a fost bazată pe faptul că Preşedenţia nu are pârghii să facă de sine stătător acest exerciţiu. Ideea a fost ca un asemenea proiect de lege să fie dezbătut în Parlament, să se vină de o manieră colectivă cu noi idei, cu propuneri şi pe această bază să ieşim cu un proiect de lege adoptat pe larg de către deputaţi”, a declarat Marian Lupu în cadrul unui eveniment.
Potrivit lui Marian Lupu, Comisia specială pe lângă preşedintele Republicii Moldova, care se întruneşte o dată pe trimestru, urmează să ia decizia de amnistiere. „Vom face ca şi la 15 ani de independenţă, ca şi la 10 ani de independenţă. Vom face acest exerciţiu şi de această dată, chiar dacă nu vom reuşi până pe 27 august, ci puţin mai târziu, în luna septembrie”, a declarat Marian Lupu.
Preşedintele Parlamentului a mai spus că din cauza unor mişcări stângace şi unui nivel scăzut de cultură politică, agenda dezbaterilor publice este nesemnificativă. „Unul spune una, altul spune alta, se comentează reciproc şi impresia mea este că a scăzut mult nu doar nivelul de cultură, dar şi conţinutul, relevanţa acestor dezbateri politicii. Aş vrea ca noi toţi împreună să contribuim la schimbarea acestor situaţii, să dezvoltăm dezbaterile politice, pentru a explica societăţii care sunt reformele, ce facem. După vacanţă, în calitate de lider de partid şi în calitate de preşedinte al Parlamentului, am să contribui la calitatea acestor dezbateri”, spus Marian Lupu.
Ministerul Justiţiei a refuzat să avizeze proiectul de lege privind amnistierea deţinuţilor cu ocazia a 20 de ani de independenţă, invocând creşterea nivelului de criminalitate în ţară. Proiectul propune amnistierea a 600 de persoane.