logo

Preşedintele PPE solicită un proces echitabil pentru Vlad Filat


https://www.ipn.md/ro/presedintele-ppe-solicita-un-proces-echitabil-pentru-vlad-filat-7965_1027966.html

Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European, susţine că autorităţile de la Chişinău trebuie să asigure un proces echitabil pentru fiecare cetăţean al Republicii Moldova. Politicianul european s-a referit pe contul său de twitter la cazul ex-premierului Vlad Filat, transmite IPN.

Potrivit lui Joseph Daul, Republica Moldova trebuie să respecte standardele europene şi internaţionale, care prevăd dreptul fiecăruia la un proces echitabil şi public. Politicianul a mai scris că este îngrijorat de starea de sănătate a ex-premierului Vlad Filat, dar şi de faptul că autorităţile nu acceptă ca procesul să fie public.

Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie 2015 şi este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Fostul premier pledează nevinovat.