Preşedintele Poloniei a avut întrevederi cu spicherul şi membrii fracţiunilor parlamentare
https://www.ipn.md/ro/presedintele-poloniei-a-avut-intrevederi-cu-spicherul-si-membrii-fractiunilor-pa-7965_1001944.html
Preşedintele Poloniei, Bronisław Komorowski, aflat în vizită oficială în Moldova, s-a întâlnit cu spicherul Marian Lupu, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, vicepreşedintele legislativului, Liliana Palihovici, şi cu reprezentanţii fracţiunilor parlamentare. În cadrul întrevederii, preşedintele Parlamentului a accentuat caracterul strategic al relaţiilor moldo-polone, exprimându-şi încrederea că vizita la Chişinău va impulsiona aceste relaţii, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, Marian Lupu a apreciat susţinerea dezinteresată din partea Republicii Polonia în efortul Moldovei de modernizare şi aliniere la standardele europene, Polonia pronunţându-se cu fermitate pentru extinderea UE spre Est, fiind printre iniţiatorii Parteneriatului Estic.
În alt context, Marian Lupu a apreciat importanţa pentru Republica Moldova a experienţei în plan economic a Poloniei, singura ţară din cadrul UE care nu a căzut în recesiune, înregistrând, din momentul declanşării crizei economice în 2008, o creştere a produsului intern brut cu 3,5 la sută.
Preşedintele Poloniei, Bronisław Komorowski, a menţionat că dimensiunea parlamentară este una determinantă în ansamblul relaţiilor bilaterale moldo-polone. În opinia sa, această cooperare trebuie să asigure juridic şi să impulsioneze colaborarea economică şi comercială între cele două state.
Bronisław Komorowski a reiterat sprijinul constant al Poloniei a aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova şi a exprimat disponibilitatea părţii poloneze de a împărtăşi în continuare cu Republica Moldova experienţa de integrare în UE.