logo

Preşedintele PD, Marian Lupu, a felicitat comunitatea ştiinţifică cu Ziua Mondială a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare


https://www.ipn.md/ro/presedintele-pd-marian-lupu-a-felicitat-comunitatea-stiintifica-cu-ziua-mondiala-7542_1064636.html

Preşedintele PD, Marian Lupu, a felicitat comunitatea ştiinţifică cu Ziua Mondială a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare

Comunicat de presă

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, s-a adresat cu un mesaj de felicitare oamenilor de ştiinţă din Republica Moldova, cu ocazia Zilei Mondiale a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare.

În mesajul semnat de Marian Lupu se spune că, în Republica Moldova „Comunitatea ştiinţifică, consolidată în jurul Academiei de ştiinţe a R. Moldova, îşi îndeplineşte cu demnitate misiunea sa istorică, de motor al progresului societăţii, de propagare în rândurile populaţiei a cunoştinţelor ştiinţifice în interesul oamenilor. Oamenii de ştiinţă din Republica Moldova creează şi utilizează cunoştinţe în scopul creşterii în continuare a bunăstării societăţii, iar cunoaşterea ştiinţifică reprezintă, în acelaşi timp, factorul ce determină competitivitatea economică a ţării”, a spus Marian Lupu.

„Stimaţi membri ai comunităţii ştiinţifice, permiteţi-mi să-mi exprim încă o dată sentimentele de admiraţie pentru activitatea Dumneavoastră cotidiană de cercetare să Vă doresc Dumneavoastră şi familiilor Dumneavoastră sănătate, energie creatoare şi noi succese pe tărîmul ştiinţei şi inovării întru atingerea scopului nostru comun – creşterea nivelului de trai al cetăţenilor, prosperarea societăţii şi integrarea Republicii Moldovei în rândul statelor europene prospere”, a încheiat Marian Lupu mesajul său de felicitare.

Comunitatea ştiinţifică internaţională sărbătoreşte în fiecare, pe 10 noiembrie, Ziua Mondială a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare.

Serviciul de presă al PDM