logo

Preşedintele Parlamentului îşi începe vizita de lucru în SUA şi Canada


https://www.ipn.md/ro/presedintele-parlamentului-isi-incepe-vizita-de-lucru-in-sua-si-7965_1011079.html

Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii şi Canada, în perioada 24 februarie-1 martie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Igor Corman va participa la inaugurarea unei platforme publice pentru dialog şi comunicare, având drept scop extinderea şi consolidarea legăturilor stabilite între SUA şi Republica Moldova. În cadrul evenimentului, şeful legislativului va rosti un discurs în care se va referi la parcursul european al ţării şi procesul de modernizare a Republicii Moldova.

De asemenea, şeful legislativului va participa la evenimentul organizat de Grupul de Prieteni ai Moldovei în Congresul SUA „Congressional Moldova Caucus”, cu genericul: „Republica Moldova post-Vilnius. Calea de urmat”.

Vizita preşedintelui Parlamentului în Statele Unite ale Americii va fi urmată de cea în Canada, la Ottawa şi Montreal, fiind şi prima vizită întreprinsă la nivel parlamentar în această ţară. Cu acest prilej, în perioada 27 februarie-1 martie, Igor Corman se va întâlni cu mai mulţi oficiali canadieni. Pe agenda discuţiilor vor figura subiecte ce ţin de cooperarea la nivelul legislativelor din cele două ţări.

De asemenea, şeful legislativului va participa la întâlniri cu moldovenii stabiliţi în Ottawa şi Montreal unde se va discuta despre modalităţile prin care aceştia ar putea susţine modernizarea Republicii Moldova.