Andrian Candu, preşedintele Parlamentului, este în discuţii cu liderii fracţiunilor parlamentare privind identificarea unui mecanism de selectare a candidaturilor la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, transmite IPN.
„La ora actuală, cu regret, legislaţia nu prevede o metodă de selectare a candidatului, spune că preşedintele plenului propune candidatul, dar de unde îl ia nu se spune. Trebuie să inventăm o metodă de selectare. Am început discuţiile cu liderii fracţiunilor parlamentare, consultaţii care ar trebui finalizate în această săptămână, trebuie să ştim care este viziunea lor. Până la sfârşitul săptămânii voi veni cu câteva propuneri”, a comunicat oficialul.
„Sper ca în timpul apropiat să vin cu nişte propuneri privind selectarea, ca ulterior să avem şi numirea guvernatorului. Nu este vorba doar despre guvernator, ci şi despre viceguvernatori şi trebuie să numim şi 4 membri ai Consiliului de supraveghere a BNM”, a mai comunicat şeful legislativului.
Cât ţine de posibilitatea organizării unui concurs, Andrian Candu a spus că va consulta juriştii. Potrivit lui, nu au fost discutate candidaturi încă, ci doar cum să fie selectaţi aceştia.