Preşedintele nu a promulgat Legea privind castrarea chimică a pedofililor
https://www.ipn.md/ro/presedintele-nu-a-promulgat-legea-privind-castrarea-chimica-a-pedofililor-7967_997293.html
Preşedintele Republicii Moldova nu a promulgat Legea cu privire la castrarea chimică a pedofililor, votată de Parlament la începutul lunii martie.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Vlad Ţurcanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că şeful statului consideră că această lege contravine prevederilor constituţionale care se referă la inadmisibilitatea tratamentului degradant faţă de oameni, indiferent de actele pe care le săvârşesc.
Iniţiativa legislativă privind castrarea chimică a pedofililor aparţine Partidului Liberal. Proiectul a fost votat în două lecturi şi urma să intre în vigoare la 1 iulie curent.
Castrarea chimică constă în administrarea unui medicament special, tratament care are ca finalitate inhibarea dorinţelor sexuale.