logo

Preşedintele NDI îndeamnă guvernarea să intensifice comunicarea cu cetăţenii în teritoriu, comunicat PDM


https://www.ipn.md/ro/presedintele-ndi-indeamna-guvernarea-sa-intensifice-comunicarea-cu-cetatenii-in--7965_1027050.html

Preşedintele Institutului Naţional Democrat din Washington (NDI), Kenneth Wollack a îndemnat guvernarea din Republica Moldova să intensifice comunicarea cu cetăţenii în teritoriu şi a oferit suportul organizaţiei sale pentru Partidul Democrat din Moldova în acest sens. Sugestia a fost formulată în cadrul întrevederii liderului NDI cu Prim-vicepreşedintele PDM Vlad Plahotniuc, care efectuează o vizită de lucru în SUA, transmite IPN cu referire la un comunicat PDM.

Cei doi oficiali au discutat despre rolul pe care trebuie să îl aibă o societate civilă puternică în Republica Moldova, dar şi despre proiectele de colaborare viitoare dintre Partidul Democrat şi National Democratic Institute din SUA.

„În Moldova, oamenii vor ca politicienii să fie mai deschişi, mai transparenţi, mai eficienţi şi mai credibili. Noi înţelegem acest lucru. În ceea ce priveşte relaţia cu societatea civilă, lucrurile sunt în proces de îmbunătăţire, pentru că, pentru prima dată în ultimii ani, atât Guvernul, cât şi Parlamentul poartă constant consultări cu societatea civilă pe temele importante. Întreaga clasă politică mai are însă multe de ascultat şi lecţii de învăţat în procesul de modernizare a ţării. Iar rolul organizaţiilor societăţii civile este vital pentru materializarea intenţiilor bune pe care le are coaliţia de guvernare”, a spus Vlad Plahotniuc.

La rândul său, preşedintele NDI Kenneth Wollack a apreciat responsabilitatea mare pe care PDM şi-o asumă, în cadrul coaliţiei de guvernare din Republica Moldova, şi i-a îndemnat pe democraţi să intensifice comunicarea cu cetăţenii în teritoriu, pentru a-i informa pe aceştia din prima sursă cu privire la măsurile guvernării. În acest sens, liderul NDI a oferit suportul organizaţiei sale pentru Partidul Democrat.

Potrivit comunicatului, Vlad Plahotniuc se află într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, cu ocazia participării, în calitate de invitat, la cel mai important eveniment anual al Consiliului Atlantic, Distinguished Leadership Awards (Premiile pentru Lideri Internaţionali Distinşi), unde sunt onoraţi lideri în domeniile politicii, afacerilor, artei şi activităţilor umanitare care s-au remarcat în promovarea relaţiilor dintre Europa şi Statele Unite ale Americii.