Preşedintele moldovean şi spicherul macedonean susţin stabilirea unor legături mai strânse între legislativele celor două ţări
https://www.ipn.md/ro/presedintele-moldovean-si-spicherul-macedonean-sustin-stabilirea-unor-legaturi-m-7965_957790.html
În cadrul întrevederii preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu preşedintele Parlamentului Macedoniei, Liupcio Jordanovski, au fost discutate diverse posibilităţi de activizare a cooperării interparlamentare, fiind accentuată importanţa stabilirii unor legături mai strânse între legislativele celor două ţări pentru aprofundarea relaţiilor moldo-macedonene, se arată într-un comunicat al Parlamentului remis spre difuzare Info-Prim Neo.
De asemenea, s-a discutat rolul parlamentelor în procesul de aderare la UE, acestora revenindu-le sarcina de armonizare a legislaţiilor naţionale cu standardele comunitare.
În context, Vladimir Voronin a felicitat autorităţile macedonene cu prilejul obţinerii statutului de ţară candidat pentru aderarea la UE, iar Liupcio Jordanovski a reiterat disponibilitatea autorităţilor de la Skopje de a împărtăşi legislativului de la Chişinău experienţa acumulată în calea spre acest obiectiv.
La întrevedere a fost efectuat un schimb de opinii şi informaţii despre activitatea Parlamentelor şi despre particularităţile sistemelor politice ale două state, se mai spune în comunicatul Parlamentului.