logo

Președintele Lituaniei, așteptat în vizită oficială la Chișinău


https://www.ipn.md/ro/presedintele-lituaniei-asteptat-in-vizita-oficiala-la-chisinau-7965_1081550.html

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, va efectua, în perioada 13-14 mai, o vizită oficială în Republica Moldova. La Chișinău, oficialul lituanian are planificată o întrevedere cu președinta Maia Sandu. Președinția precizează că vizita are loc la invitația șefei statului, transmite IPN.

Discuțiile dintre cei doi șefi de stat se vor concentra pe oportunitățile de diversificare și de aprofundare a relațiilor bilaterale, precum și pe dinamizarea relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, Lituania fiind un susținător consecvent al obiectivelor de integrare europeană a Republicii Moldova și de realizare a reformelor prevăzute în Acordul de Asociere cu UE.

Pe finalul vizitei, președinții Maia Sandu și Gitanas Nauseda vor planta câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău, un gest simbolic de aliniere a Republicii Moldova la politica de mediu a Uniunii Europene privind creșterea gradului de conștientizare a populației în legătură cu problemele ecologice.

Președinția mai precizează că aceasta este prima vizită a unui președinte lituanian în Republica Moldova în ultimii șase ani. Detalii despre program urmează să fie prezentate în timpul apropiat.