logo

Preşedintele interimar este nemulţumit că întreprinderea de lactate a fost luată cu asalt


https://www.ipn.md/ro/presedintele-interimar-este-nemultumit-ca-intreprinderea-de-lactate-a-fost-luata-7966_992602.html

Preşedintele interimar, Marian Lupu, susţine că nu este logic şi explicabil asaltul poliţiştilor mascaţi de la brigada cu destinaţie specială „Fulger”, asupra companiei de lactate „JLC”. Marian Lupu spune că nu a fost absolut nevoie să fie aplicată forţa, care se aplică în cazurile când există temeiuri serioase. Preşedintele a făcut aceste declaraţii după ce s-a întâlnit cu directorul fabricii, Victor Cibotaru, transmite Info-Prim Neo. „Categoric, nu a existat niciun temei de acest gen, mai ales la o întreprindere unde peste 80% lucrează femei, unde administraţia s-a arătat din start foarte cooperantă. Am discutat forma în care s-a produs accidentul, cu aplicarea forţei şi aplicarea ostaşilor mascaţi şi înarmaţi. Aici este marea problemă, fiindcă atunci când vorbim de situaţia pe sectorul bancar financiar ne referim la imaginea Republicii Moldova, ne referim la relaţiile dintre stat şi mediul de afaceri, ne referim la efecte care trebuie să fie benefice pentru atragerea investiţiilor în sectorul real al economiei, în realitate, însă, asemenea, metode, aşa cum au fost aplicate, la fabrică, vin să aducă efecte exact contrarii”, a declarat preşedintele. Marian Lupu a declarat că nu există nicio reglementare de aplicare a militarilor din detaşamentul „Fulger” şi totul se face la discreţia subiectivă a factorilor de conducere. „O atare situaţie nu este una întocmai corespunzătoare cerinţelor zilei de azi, este o normă depăşită. Va trebui să se muncească la o examinare a acestei situaţii şi la perfectarea cadrului legislativ”, a spus preşedintele. Miercuri, 7 septembrie, forţe ale poliţiei au deschis la compania de lactate „JLC” pe motiv că aceasta ar fi bănuită de evaziuni fiscale.