logo

Președintele Igor Dodon spune în ce situație pot fi declarate alegerile parlamentare drept nelegitime


https://www.ipn.md/ro/presedintele-igor-dodon-spune-in-ce-situatie-pot-fi-declarate-alegerile-parlamen-7965_1046853.html

Dacă până la 24 februarie, ziua în care vor avea loc alegerile parlamentare, unul dintre principalele partide va fi eliminat din cursă, atunci alegerile pot fi considerate nelegitime. Șeful statului s-a referit la Partidul Socialiștilor, blocul electoral ACUM DA PAS și Partidul Democrat, transmite IPN.

„Desigur, democrații singuri pe ei nu se vor scoate din cursă. Adică, teoretic, pot fi retrase fie PSRM, fie blocul ACUM. Indiferent care din aceste două formațiuni vor fi eliminate, eu voi considera că alegerile sunt nelegitime și voi îndemna cetățenii și partenerii externi să le recunoască drept nelegitime”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei discuții în direct cu cetățenii la postul de televiziune Accent TV.

Potrivit lui, în această situație, oamenii trebuie să iasă în stradă. Și dacă una din cele două formațiuni vor fi retrase, alegerile nu vor fi recunoscute nici în Vest, nici în Est.

Despre declarațiile făcute acum două zile de liderul Partidului Politic „Şor”, Ilan Şor, despre faptul că Igor Dodon i-ar fi amenințat familia, făcând presiuni asupra sa, șeful statului spune că nu intenționează să reacționeze. Igor Dodon spune că aceste declarații ar fi fost făcute la ordinul cuiva, lăsând să se înțeleagă că ar fi vorba de liderul PDM, Vladimir Plahotniuc.

„Acesta este un politician concret, căruia i s-a dat ordin să lovească în președinte în speranța că ratingul socialiștilor va scădea. Pentru aceasta a fost făcut acest pas. De aceea, nu merită să acordăm atenție acestui lucru. Asemenea provocări vor fi și în continuare”, spune șeful statului.

Liderul Partidului Politic Şor, Ilan Şor, a declarat într-o conferință de presă organizată pe 4 februarie că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-ar fi amenințat familia, făcând presiuni asupra sa. Ilan Şor a declarat că nu va ceda, iar dacă va fi nevoit, va face publice mai multe „momente picante” care îl vizează pe Igor Dodon.