Președintele Igor Dodon pe 11 octombrie se va întâlni la Soci cu președintele rus Vladimir Putin, în marja summitului șefilor de state din CSI. Totodată, planifică să meargă în luna octombrie sau noiembrie la Bruxelles pentru o discuție despre viitorul relațiilor moldo-europene, vizită care este coordonată acum cu biroul înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, vicepreședintele Comisiei Europene, Federica Mogherini. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.
Șeful statului a menționat că la întrevederea de lucru cu omologul său rus urmează să fie abordate subiecte de pe agenda bilaterală. Cât ține de vizita de lucru de la Bruxelles, Igor Dodon a declarat că va avea loc un schimb de opinii referitor la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, inclusiv în ceea ce ține votul mixt.
Președintele s-a referit și la cererea Guvernului de a se discuta la ONU retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova, menționând că este vorba despre „o acțiune de PR în contextul luptei geopolitice între Rusia și Statele Unite”.
Igor Dodon a declarat că a discutat de mai multe ori cu președintele rus Vladimir Putin despre situația trupelor din Transnistria și a misiunii de menținere a păcii. În opinia sa, această problemă va fi rezolvată odată cu găsirea unei soluții politice pentru problema transnistreană.
Igor Dodon a criticat din nou intenția de a deschide un birou NATO la Chișinău, pentru că nu ar contribui, în opinia sa, la „soluționarea crizei transnistrene”. „Pe teritoriul unui stat neutru nu trebuie să fie nici armată rusă, nici oficiu NATO”, a insistat președintele. Șeful statului a acuzat din nou Guvernul și majoritatea parlamentară că „blochează” inițiativele prezidențiale și că ar fi redus prerogativele președintelui.