logo

Președintele convoacă ședința CSS


https://www.ipn.md/ro/presedintele-convoaca-sedinta-css-7965_1069990.html

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, convoacă în această săptămână ședința Consiliului Suprem de Securitate, în componență actualizată. În cadrul unui briefing de presă susținut după întrevederea de luni cu prim-ministrul Ion Chicu și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, șeful statului a anunțat vor fi discutate patru subiecte, transmite IPN.

Potrivit președintelui, se va discuta despre furtul miliardului, inclusiv poziția noului procuror general, vor fi luate unele decizii cu privire la urmărirea activelor în afara țării, activele celor care au contribuit sau au participat la furtul miliardului. Totodată urmează să fie discutat nivelul de pregătire al sectorului energetic al țării pentru situația de după 1 ianuarie 2020.

Igor Dodon a mai afirmat că la ședință este planificat să fie abordat subiectul ce ține de Aeroportul Internațional Chișinău, de dubla identitate a unor politicieni. De asemenea, se va vorbi despre scandalul interceptărilor. „Eu vreau ca cei care sunt responsabili să vină la Consiliul Suprem de Securitate să raporteze conducerii de vârf al țării ce se întâmplă la acest capitol”, a spus Igor Dodon.

Potrivit lui Igor Dodon, ședința Consiliului va avea loc, cel mai probabil, miercuri, 4 decembrie.