Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului susţine că modificarea grilei de emisie a „Antenei C” este o încălcare
https://www.ipn.md/ro/presedintele-consiliului-coordonator-al-audiovizualului-sustine-ca-modificarea-g-7967_963414.html
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) apreciază drept o încălcare modificarea grilei de emisie a postului de radio „Antena C” fără acceptul autorităţii naţionale de reglementare în domeniu.
„Faptul că postul de radio „Antena C” a început să emită cu o altă grilă de emisie este o încălcare”, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele CCA, Corneliu Mihalache.
Mihalache a mai spus că miercuri, 7 februarie, CCA se va convoca într-o şedinţă extraordinară în cadrul căreia va fi examinată situaţia respectivă.
Directorul postului Veaceslav Sâtnic a evitat repetat să discute cu reporterul agenţiei, invocând faptul că este ocupat.
Fostul redactor şef programe al „Antenei C”, Lidia Marin, a declarat că emisia a fost reluată marţi, începând cu ora 8.00, iar pe post sunt puse doar buletine de ştiri, în lectura altor prezentatori şi într-un alt format, iar în restul timpului se difuzează doar muzică.
Noua administraţie a „Antenei C” a anunţat luni membrii colectivului că au fost lichidate redacţiile şi emisiunile din grila de programe. De asemenea, au fost demişi cei 2 vicedirectori şi contabilul-şef, iar celorlalţi jurnalişti li se propune calitatea de agent de publicitate.