logo

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și-a prezentat demisia


https://www.ipn.md/ro/presedintele-comisiei-securitate-nationala-aparare-si-ordine-publica-si-a-7965_1041921.html

Deputatul Partidului Liberal Roman Boțan și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică. Anunțul a fost făcut în plenul Parlamentului joi, 24 mai, în timpul examinării unui proiect pentru modificarea și completarea Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte. Parlamentarul nu a fost de acord cu faptul că cetățenii străini care vor să obțină cetățenia moldovenească nu vor fi obligați să cunoască Constituția Republicii Moldova și limba de stat, transmite IPN.

„Luând în considerație felul în care se procedează în Comisia securitate națională, în semn de protest îmi depun demisia din calitate de președinte de comisie. Nu vreau să fiu asociat cu o asemenea lege”, a declarat Roman Boțan.

Deputatul a declarat pentru presă că este vorba despre un proiect de lege care a extins numărul de persoane care pot solicita cetățenia Republicii Moldova: de la cinci mii la un număr nedefinit. Potrivit lui, este vorba despre un proiect de lege prin care acești cetățeni sunt exceptați de a cunoaște prevederile Constituției și limba de stat. În opinia sa, acest proiect prezintă elemente care pun în pericol securitatea Republicii Moldova pe termen lung.