Preşedintele CHDOM se vrea deputat independent
https://www.ipn.md/ro/presedintele-chdom-se-vrea-deputat-independent-7965_974194.html
Preşedintele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului (CHDOM) din RM, Ştefan Urâtu, a depus luni, 23 februarie, documentele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a participa la alegerile parlamentare din 5 aprilie în calitate de candidat independent, transmite Info-Prim Neo.
Acesta s-a arătat optimist şi a spus că va acumula mai mult de 3% din voturile cetăţenilor (3 % este pragul electoral pentru candidaţii independenţi, n.r.). „Eu sunt convins că oamenii vor să le apăr drepturile”, a declarat Urâtu presei, menţionând că una dintre lozincile sale sună în felul următor: „Crede, votează şi te salvează”.
Ştefan Urâtu a declarat că s-a decis să se lanseze în politică după incidentul petrecut la începutul lunii februarie în faţa Procuraturii Generale, când a participat la un miting de protest care a degenerat într-o bătaie. „Când am văzut că guvernarea ne poartă cu minciunile şi nici partidele nu pot să intervină într-un mod efectiv am zis că trebuie să fiu în sânul acestei puteri, pentru a putea efectua schimbarea spre bine”, a declarat Ştefan Urâtu. „Dacă voi fi în Parlament, cred că voi putea să deschid mai multe uşi decât mi se deschid acum şi voi fi purtătorul de cuvânt al oamenilor”, a mai spus preşedintele CHDOM.
Ştefan Urâtu are 58 de ani. A fost membru al Partidului Comunist până în 1989, iar de atunci nu a mai figurat pe listele vreunui partid politic şi nu a participat la niciun scrutin.
El este al doilea aspirant independent la un loc în viitorul legislativ. Primul a depus documentele Sergiu Banari, membru în Consiliul municipal Bălţi, în vârstă de 29 de ani.
Pentru a se lansa oficial în campania electorală cei doi trebuie să fie înregistraţi de CEC, în termen de maxim 7 zile de la data depunerii dosarului.
Tot astăzi la CEC a depus documentele şi Partidul Ecologist „Alianţa Verde” din Moldova. Acesta va fi al doisprezecelea partid politic care va participa în campanie, în cazul în care va fi înregistrat de CEC.